"Doamne... Nu stiu cum as putea sa iti vorbesc in astfel de momente, nu stiu ce as putea sa-ti spun cand Tu... da Tu stii deja totul... Nu ai nevoie de detaliile mele hilare pentru a afla ceea ce simt, caci tu esti mereu cu mine? Dar atunci cum Doamne?... cum se poate ca Tu, cel care stii totul sa-mi oferi atat de putine? Oare exista vre-o scuza pentru asta Doamne? Eu sunt om, incapabil de magiile vietii... Nu'mi pot schimba soarta decat prin rugaciuni, dar Tu?...
Si totusi imi este frica sa te rog, sa-ti vorbesc... caci nu sunt multe de zis intr-un timp asa scurt ca acesta. As vrea sa-ti povestesc totul, sa te uimesc... dar Tu ai fost cel care m-a uimit mereu prin atotprezenta ta. Si atunci cum pot sa zambesc cand, ceea ce imi doresc eu cel mai mult nu se poate împlini? Nu sunt o blasfemica, nici decum. Sunt prinsa intre patru pereti albi gandindu-ma la vorbe marete pentru a at-i sporii convingerea in rugaciunea mea.
Si tiu... O vorba vechie spunea "Toate sunt de folos omului, dar nu toate sunt si de trebuinta. Asa ca alege ceea ce iti este de trebuinta si lasa ce este de folos". Dar oare cum pot gandii asa, cand lacrimiile nu mi s-au uscat inca pe obraji? Este imposibil. Sunt inca fetita aceea egoista, care regreta ultima dorinta pusa, dat fiinda implinirea ei a fost un eșec, iar acum... precum un copil prostut, ma arunc iar la picioarele tale... plangand.
Si ce iti poate cere un egoist? Te orbește cu plânsul lui, cu vorbe si promisiuni doar ca pentru a te apleca asupra lui. In astfel de momente sunt la fel... nu difer cu nimic de restul. Da, poate am reusit sa starnesc ura mai multora prin acest comportament, dar crede-ma... fuga nu este o solutie acum Doamne.
Si asa am facut... Am muncit, am alergat, am sperat, am visat si m-am... rugat. M-ai învățat sa plâng atunci când lucrurile bune se avântă în viata mea, dar mai presus de toate sa rad când ma scufund in mizerie. Si exact asa am facut. De ce? Pentru ca Tu erai mereu langa mine.
Asa ca nu vreau sa pierd. Ce? Credința.... Da, credința mea in Tine. Din nou blasfemica? Poate, sau doar un copil ale cărui vise nu au fost realizate.
Si ce inseamna credinta? Ce este acest termen aproape sters de catre uni eretici? Poate nimic, sau poate cunoastere. Da... A fii credincios, inseamna a cunoaste. Iar eu ce vreau? Sa cunosc? Printre miciile amanunte da... asta as vrea.
Dar Doamne... am refuzat la cunoastere in favoarea micilor mele capricii. La fel si Tu, ai refuzat capriciile mele, lăsându-ma sa plâng.
Si pentru ce m-am rugat doamne... Pentru ce am stiut ca tu poti face minuni, dar nu si minunile mele? Este hilar dar atunci cand plangeam, mereu imi spunei ca sunt lacrimi sincere. Dar daca au fost sincere... atunci cu ce am gresit? Asa ca am renuntat... am renuntat in a mai spera dupa 8 luni de zile... 8 luni in care nu stiam ce este de facut. dar timpul a mers mai departe... A trecut pe langa mine in toata splendoarea lui, lăsându-mi obrajii inca umezi.
Dar totusi ceva m-a facut sa zambesc. Acel ceva venise neanuntat... dar totusi m-a surprinsa cat de frumos imi schimba trairiile. Dar totusi nu puteam sa accept? De ce?
Nu am putut uita de toate promisiuniile pe care le facusemin zadar... Si simteam ca sunt tradata de propriiile sentimente... am refuzat sa ma mai rog...
Am refuzat sa-ti mai spun ceea ce simt, dar oricum Tu stiai deja... am refuzat at-ti mai cere ajutorul, caci oricum nu-l primeam... Dar acum Doamne... Acum, am nevoie de dorintele mele... realizate. Sau nu...
Am nevoie de sperantele mele inapoi... de visele mele realizate, de sprijin... dar Tu refuzi a ma auzii... Poate inca nu m-am trezit indeajuns sau poate copilul din mine nu a disparut.
Probabil asa va fii mereu.. Sau poate candva, intr-un decor murdar.... vei realiza ca ceea ce-ti ceream, era pe departe cel mai greu lucru.
Si da... Inca sper... Dar nu mai cred in trecut. Acum cred doar in viitor, in ceea ce va fii, si in lacrimiile viitoare.
Sunt sincere, dar nu vreau sa-mi neg promisiiuniile si rugiile... De ce? Pentru ca au fost din cele mai sincere.
Inca nu simt minicuna in ceea ce simt acum... Si daca as mintii, de ce plang atunci cand ma gandesc? Oare egoistii plang atunci cand sunt sinceri?... Eu cred ca nu.
Dar Tu nu ma vei auzi nici acum... Ma vei lasa sa te strig, sa sper, sa visez... Iar apoi imi vei luat totul... Iar eu iti voi multumii, cum s-a intamplat si in trecut.
Am nevoie de adevar, mai mult decat am nevoie de aer... Dar adevarul nu este altceva decat minciuna spusa intr-un alt ambalaj.
P.S. [Nu ma catalogati ca fiind blasfemica, sau ipocrita. Cateodata, viata iti da motive sa te indoiesti de propria ta existenta. Acesta este unul din ele. Am fost sincera in tot, asa ca nu catalogați adevarul, ca fiind blasfemie]
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu